jump to navigation

Un barbat care a cauzat moartea a cinci persoane intr-un accident rutier a recunoscut decembrie 27, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Autorul unui adevarat carnaj petrecut in urma cu cateva luni in Gorj este cercetat acum in stare de libertate. In luna iulie a acestui an, in localitatea gorjeana Budieni a avut loc un accident feroviar in care si-au pierdut viata patru minori si un adult. Ion Scurtu (foto), de 40 de ani, barbatul care a scapat cu viata din acel accident, nu a recunoscut in toata aceasta perioada ca el s-a aflat la volanul masinii. Abia ieri, in timpul cercetarilor, barbatul, care fusese vazut la volan chiar si de conducatorul locomotivei, a recunoscut ca el a condus automobilul. Oamenii legii au stabilit ca nenorocirea s-a produs din cauza neatentiei soferului, care nu s-a asigurat la trecerea de cale ferata. De asemenea, soferul nu a respectat semnalele luminoase de culoare rosie intermitenta si autoturismul a fost lovit in plin de trenul accelerat 1824 Cluj Napoca-Bucuresti. In urma impactului deosebit de violent, cei cinci pasageri, dintre care patru copii cu vârste de pâna in 13 ani, au decedat. De precizat ca in accident a murit si singura fiica a lui Ion Scurtu. Conducatorul auto a suferit doar leziuni usoare. El a fost testat cu aparatul etilotest si a prezentat o concentratie de 0,20 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ieri-dimineata, politistii l-au retinut pe barbat si l-au prezentat procurorilor si ulterior instantei de judecata. In ciuda faptei deosebit de grave, Ion Scurtu este cercetat in stare de libertate pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa si are interdictie de a parasi localitatea timp de 30 de zile.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.